DIETA PRITIKIN

GENERALITATI

Oricine a adoptat vreodata un regim de slabire, probabil ca a auzit despre dieta Pritikin: o dieta saraca in grasimi, nu una vegetariana, dar bazata in special pe vegetale, cereale si fructe. Proportia grasimilor reprezinta circa 10% din totalul alimentelor.
Consumand alimentele care nu sunt "dense in calorii", ca mere si faina de ovaz, se va putea manca pana la satietate si nu vor mai trebui limitate portiile sau nu trebuie sa fii infometat tot timpul ca sa reusesti sa slabesti. Cu cat este mai mare densitatea calorica a unui aliment, cu atat apare mai frecvent cresterea in greutate, deoarece se consuma mai multe calorii pentru a potoli senzatia de foame, decat in cazul in care se consuma alimente cu o densitate calorica scazuta. De exemplu 454 g de brocoli au numai 130 calorii (neprelucrate si fara grasimi), dar 454 g de prajitura cu ciocolata contine 2140 calorii. Concluzia: brocoli sunt bune, prajitura cu ciocolata nu.

PRINCIPIILE DIETEI


Anumite alimente contin mai multe calorii pe suta de grame. In cazul in care consumam mai putine calorii pe gram, putem obtine senzatia de satietate dorita si totusi sa avem deficitul de calorii necesar pentru pierderea in greutate.
Cu cat alimentul este mai rafinat, cu atat creste densitatea sa in calorii. De exemplu, fulgii de porumb prezinta o cantitate de 450 calorii pe suta de grame. Daca sunt incorporati intr-o turtita de malai la favoritul restaurant mexican, densitatea in calorii creste la 2450 calorii la acelasi gramaj. Cu toate acestea, daca se consuma chipsuri cu fructe (cu avocado de exemplu) densitatea in calorii scade la 1450 pentru aceeasi cantitate.
Este important sa consumam alimente cu un continut crescut in fibre si apa, pentru a obtine senzatia de satietate: legume, fructe, fasole si cereale integrale, nerafinate. Aceste alimente provoaca aparitia senzatiei de satietate la nivelul stomacului. Dieta consta din trei mese pe zi si inca doua gustari cu continut redus in calorii. Desi dieta Pritikin nu merge pe principiul calcularii caloriilor ingerate, persoanele cate tin dieta trebuie sa cunoasca continutul aproximativ in calorii al meselor ingerate si sa il mentina sub o anumita medie.

Cat exercitiu fizic se recomanda pentru a scadea in greutate?
Exercitiul fizic este recomandat, cel mai recomandat fiind mersul pe jos.

ALIMENTE PERMISE

Pentru pierderea in greutate, trebuie sa mentinem media densitatii calorice a fiecarei mese in jur de 400 calorii per pound (1 pound=453,6 grame). Majoritatea legumelor contin circa 200 calorii per pound, iar daca sunt consumate cu carne furnizeaza cantitatea dorita de calorii. Alimentele cu continut crescut de carbohidrati, impreuna cu pastele sau cerealele furnizeaza intre 230 si 630 calorii per pound. Proteinele animale furnizeza de la 400 de calorii (anumite categorii de peste) pana la 1400 (ca munchiul file de buna calitate) sau 2170 (sunca). Combinand cantitati mici de proteine animale cu legume din belsug, se poate obtine o medie calorica astfel incat sa putem pierde in greutate. Pentru a respecta indicatiile dietei Pritikin, trebuie sa consumam alimente neprelucrate, nerafinate, naturale, ca fructe, legume si cereale integrale.
Alimentele preferate includ:
- orez integral (nedecorticat)
- mei, orz, ovaz
- larga varietate de salata verde
- ceapa, cartofi
- sucuri naturale
- oleaginoase (ca fasole, linte, naut, mazare, etc.)
- mere, pere
- capsuni, banane.
Unele cereale procesate, ca fulgii de ovaz, sunt acceptate. Chiar si pastele din faina alba sunt acceptate, daca se consuma cu legume, furnizand astfel o cantitate joasa de calorii.

Alte sfaturi:

- se recomanda consumul de cantitati moderate de carne de vita sau de pui slabe, produse lactate cu continut scazut in grasimi
- pestele este recomandat, preferabil trei portii pe saptamana de peste de mare, care contine acizi grasi omega-3
- se recomanda evitarea mancarurilor prajite, cu continut crescut in grasimi si sosurile grase
- se recomanda mese mici si dese: este bine sa se consume trei mese pe zi si doua gustari
- este bine sa fim mereu activi si sa evitam alimentele sarate
- indulcitorii artificiali ca Splenda, sunt recomandati
- de asemenea se poate consuma cafea decofeinizata.

Ce apreciaza nutritionistii si persoanele specializate in domeniu la aceasta dieta?
Este de apreciat stricta limitare a consumului de produse animale - consum asociat cu o serie de afectiuni - si faptul ca asociaza exercitiul fizic, metode de reducere a stresului si aportul scazut in calorii.

Read more....

OŢETUL DE MERE

Cel mai modest dintre alimente vindecă 100 de boli!

Citiţi cu atenţie acest articol! Cu siguranţă vă va folosi, pentru că
este vorba despre un leac excepţional şi pe care îl aveţi la îndemână în
permanenţă în cămară. Este vorba de unul din cele mai vechi
medicamente cunoscute de umanitate, menţionat pentru prima oară în
tratate de medicină egiptene, scrise în urmă cu mai bine de trei milenii:
oţetul de mere. Medicii Greciei antice îl foloseau pe scară largă, însuşi
Hipocrate punându-l la loc de cinste în scrierile sale. În medicina
populară românească, este folosit din timpuri imemoriale. Ţaranii noştri
din zonele de deal şi de munte prepară şi astazi oţetul de mere în fiecare
toamnă, folosindu-l apoi pe timpul lungii ierni contra diferitelor boli ori,
pur şi simplu, pentru menţinerea sănătăţii. Practic nu există zonă în care
să nu fie cunoscută folosirea acestui remediu popular.

Deşi nu este un panaceu, ar putea candida cu şanse serioase la acest titlu. De ce? Pentru
că licoarea acrişoară şi uşor tulbure rezultată în urma fermentării
cidrului de mere vindecă nu mai puţin de... o sută de afecţiuni din cele
mai diverse, de la banalele dureri de cap, la boli metabolice grave.

Compoziţia oţetului de mere

În principal, această licoare este compusă din apă şi din acizi
organici, între care predomină acidul acetic, la care se adauga acid
propionic, acid lactic, pectina, enzime, cantităţi infime de aminoacizi.
Acest cocteil de acizi organici şi enzime este un foarte puternic
stimulent al digestiei şi al metabolismului, cu efecte excepţionale de
dezintoxicare a organismului. Însă oţetul de mere mai are şi alte calităţi,
fiindcă a preluat de la fructele din care este obţinut câteva substanţe în
formă naturală extrem de utile pentru organism, dintre care vom
menţiona în continuare doar câteva:
- potasiul - este un mineral esenţial pentru menţinerea sănătăţii
aparatului cardiovascular. El reglează activitatea inimii şi normalizează
tensiunea arterială.
- vitamina C - ajută la asimilarea fierului necesar organismului, are
efect preventiv în bolile infecţioase.
- vitaminele B1, B2 şi B6 - au efect întineritor şi întârzie apariţia
semnelor bătrâneţii. Au efect pozitiv asupra tonusului sistemului nervos
central.
- izoflavonoidele - sunt o categorie de substanţe organice conţinute
de oţet care au un puternic efect antioxidant. Ele favorizează
normalizarea ciclului menstrual la femei şi reînnoirea hematiilor
(globulelor roşii).
- magneziul şi fosforul - sunt două substanţe minerale conţinute de
oţet, cu un rol foarte important în menţinerea sănătăţii şi echilibrului
sistemului nervos. Au, de asemenea, efecte favorabile asupra sistemului
imunitar şi favorizează consolidarea oaselor.

Boli care se tratează intern cu oţet de mere

În cele ce urmează nu voi putea enumera toate afecţiunile care se
tratează cu rezultate bune cu ajutorul oţetului de mere, pur şi simplu din
cauză că lista este prea lungă pentru a putea fi cuprinsă integral. Voi
detalia doar principalele categorii de afecţiuni care răspund pozitiv la
administrarea oţetului de mere:
* Reumatism, reumatism degenerativ - se ia de trei ori pe zi câte
o lingură de oţet de mere amestecată cu o linguriţă de miere. Cura
durează minimum trei luni şi are efecte de dezintoxicare a organismului
foarte puternice. În plus, anumite substanţe conţinute de oţetul de mere
au efecte antiinflamatoare articulare şi împiedică procesele de
îmbătrânire şi de degenerare a cartilajelor şi a epiteliilor.
* Litiaza renală (pietre la rinichi) - prevenire şi combatere - se
bea de trei ori pe zi câte un pahar de apă plată (săracă în minerale) în
care se dizolvă 1-2 linguriţe de oţet de mere. Remediul se ia vreme de o
lună.
* Obezitate, îngrăşare - cu oţetul de mere se fac cele mai simple ş
i mai eficiente tratamente de reglare ponderală. Iată unul dintre ele: se
bea în fiecare dimineaţă, la trezire, pe stomacul gol, un pahar de apă de
izvor, în care au fost dizolvate două linguriţe de oţet de mere. Apoi, pe
parcursul zilei, după fiecare masă, vom bea o jumătate de pahar de apă
în care am adăugat o linguriţă de oţet de mere şi două linguriţe de miere.
Oţetul de mere stimulează procesele de eliminare din organism (în
special tranzitul intestinal) şi activează anumite lanţuri metabolice care
favorizează slăbitul. Dacă vreţi o cură de slăbire forte, folosiţi-o pe
următoarea: înainte de fiecare masă, oricât de îmbelşugată sau săracă, se
înghit doi căţei de usturoi pisaţi împreună cu o lingură mare de oţet de
mere şi puţină apă. Este un preparat nu foarte rafinat ca aromă şi cu atât
mai puţin ca gust, însă efectul merită efortul. Ar mai fi de reţinut că
această cură, destul de dură pentru tubul digestiv, nu se face mai mult de
şapte zile la rând, urmate de şapte zile de pauză.
* Colecistita, dischinezia biliară, litiaza biliară - majoritatea
persoanelor care au probleme cu bila ar putea fi scutite de multe
necazuri luând 1-2 linguriţe de oţet de mere cu 10 minute înainte de
fiecare masă (20-25 de minute în cazul persoanelor cu un apetit
alimentar foarte puternic).
* Indigestii frecvente, hipoaciditate - beţi înainte de masă cu 5-10
minute şi imediat după masă câte un sfert de pahar de apă în care a fost
diluată o linguriţă de oţet. Oţetul stimulează salivaţia, secreţia de sucuri
gastrice şi măreşte peristaltismul tubului digestiv.
* Inapetenţa, anemie, slăbiciune corporală la copii - medicina
populară recomandă în toate aceste cazuri administrarea unei linguriţe
de oţet, combinată cu o linguriţă de miere, înainte de fiecare masă (doza
va fi redusă la jumătate, în cazul copiilor sub cinci ani). Oţetul de mere,
pe lângă faptul că stimulează pofta de mâncare şi digestia, ajută la
asimilarea fierului şi a altor minerale esenţiale din alimente, favorizează
procesul producerii hematiilor (globulelor roşii), stimulează foarte blând
sistemul nervos central, inducând o stare de vioiciune şi tonus.
Suplimentar, pe lângă administrarea internă, se fac săptămânal frecţii pe
tot corpul cu oţet de mere, mai ales în cazul copiilor debili, care se
îmbolnăvesc uşor.
* Migrenele - mai ales cele care apar ca o consecinţă a unor
probleme hepato-biliare sau a constipaţiei, se tratează intern cu oţet de
mere, din care se iau 2 linguriţe diluate în puţină apă. Extern se fac
fricţionări ale tâmplelor şi ale bazei craniului (deasupra cefei) cu oţet de
mere. O metodă populară care uneori dă rezultate surprinzător de rapide
este inspirarea vreme de cinci minute a vaporilor de oţet de deasupra
unui vas umplut cu acest lichid.

Aplicaţii externe cu oţet de mere

* Durerile de gât - se face din oră în oră gargară cu o soluţie de oţet
concentrată: 4 linguri de oţet la o cană (250 ml) de apă. După ce durerile
de gât se atenuează, gargara se face mai rar: din 3 în 3 ore. Este un
tratament deosebit de eficient în fazele incipiente ale răcelilor.
Procedura are un efect foarte bun şi în cazul în care avem senzaţia de
gât uscat.
* Oboseala cronică, epuizare - se face un masaj al întregului corp
cu oţet de mere sau, mai bine, cu un oţet de mere aromatizat cu lavandă.
Se ia oţet de mere în palmă şi se întinde pe piele cu mişcări blânde şi
energice (făcute mereu în sens ascendent) insistându-se asupra umerilor,
a cefei, a toracelui şi în zona frunţii. Acest tratament durează 30 minute
şi va fi urmat obligatoriu de un duş, după care vă veti simţi proaspeţi şi
în formă. Acelaşi tratament este recomandat contra surmenajului
intelectual, precum şi contra febrei musculare.
* Contra îmbătrânirii premature a ţesuturilor, inclusiv a pielii,
se fac de două ori pe lună masaje ale întregului corp cu oţet de mere.
Acest produs natural favorizează recăpătarea supleţii şi a tonusului
tegumentelor, înviorează, curăţă pielea, previne apariţia infecţiilor şi a
dermatozelor.

* Micozele unghiilor - se face un tratament de lungă durată, dar cu o
eficienţă excepţională, verificată în practică: de trei ori pe zi, dimineaţa,
la prânz şi seara, se ţine degetul în oţet de mere timp de o jumătate de
oră. Peste noapte, se înveleşte degetul bolnav în vată îmbibată cu oţet de
mere şi se înfăşoară în plastic (degetare tăiate din mănuşile
chirurgicale). Din când în când, se mai tamponează unghia şi cu tinctură
de propolis sau de muguri de plop, care au efecte antiinfecţioase foarte
puternice şi acţionează foarte bine pe ţesuturile înmuiate anterior de
oţet. După 2-3 luni, micoza va dispărea.
* Răceala, adjuvant în cazul pneumoniilor şi infecţiilor gripale
severe - se fac fricţionări ale întregului corp, dar în special ale toracelui,
cu oţet de mere. După tratament, pacientul se înveleşte bine şi se lasă să
asude vreme de măcar 10 minute.

Read more....

Ginsengul românesc - BRÂNCA URSULUI

Creşte înaltă, chiar foarte înaltă pentru o plantă ierboasă, putând
depăşi doi metri, are frunzele mari şi de un verde închis, florile albe şi
seminţele late, cu un miros foarte pătrunzător şi un gust picant. O
întâlnim de la deal, unde preferă pădurile luminoase şi umede, până la
munte, unde creşte pe marginea drumeagurilor şi a pâraielor. Se folosesc
de la ea rădăcinile, care se culeg primăvara, florile, seminţele şi
frunzele, care se recoltează la începutul lui august. Toate părţile plantei
au proprietăţi revigorante şi tonice, însă inflorescenţele şi, mai ales,
seminţele au o asemenea putere curativă, încât pe bună dreptate au fost
asemănate cu ginsengul, pe care însă îl depăşesc în multe privinţe.
Seminţele de brânca-ursului redau tinereţea biologică şi fertilitatea,
reglează activitatea sistemului nervos, ajută la refacerea capacităţii
funcţionale a rinichilor, previn şi combat cu o eficienţă extraordinară
hipertensiunea

Recoltare şi uscare

Florile şi seminţele de brânca-ursului se recoltează prin
desprinderea lor de pe lujerul plantei, pe timp uscat şi, pe cât posibil,
spre orele serii, când razele soarelui au o intensitate mai mică. După
recoltare se pun la uscat în strat subţire, pe hârtie, în locuri lipsite de
umiditate şi bine aerisite, întrucât planta este sensibilă la umezeală şi
poate mucegăi foarte uşor. Atunci când tijele inflorescenţelor devin
rigide şi trosnesc când sunt îndoite, iar seminţele scot un sunet sec şi
sunt tari la pipăit, procesul de uscare s-a încheiat, iar planta se pune la
păstrare în săculeţi de pânză sau de hârtie.

Preparare şi administrare

Tinctura de brânca-ursului

Este cel mai eficient preparat obţinut din brânca-ursului, fiind o
forma de administrare în care planta acţionează nu doar foarte puternic,
ci şi extrem de rapid. Se obţine prin măcinarea inflorescenţelor şi
seminţelor cu râşniţa electrică de cafea, după care pulberea obţinută se
pune într-un borcan care va fi umplut până la o treime cu ea, restul fiind
completat cu alcool de 70°. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la
macerat vreme de 8-10 zile, agitând din când în când conţinutul.
Preparatul se filtrează prin tifon, iar tinctura obţinută se păstrează în
sticluţe mici şi închise la culoare.
Se administrează pe stomacul gol, de trei ori pe zi, câte o linguriţă
de soluţie diluată în jumătate de pahar de apă.

Pulberea de brânca-ursului

Planta se macină cu râşniţa electrică de cafea sau se mărunţeşte în
piuă, după care se pune la păstrare într-un borcan de sticlă închis
ermetic. Se ia o linguriţă de pulbere pe stomacul gol de trei ori pe zi. La
copiii peste 12 ani doza va fi înjumătăţită, cei cu vârsta între 6 şi 12 ani
vor lua un sfert de linguriţă, iar sub această vârstă doza va fi de un vârf
de cutit. Planta se ţine sub limbă câteva minute, după care se înghite cu
apă. Este o formă de administrare folosită mai ales atunci când tinctura
nu este tolerată.

Uleiul de brânca-ursului

10 linguri de pulbere din planta uscată se pun în jumătate de litru de
ulei rafinat de floarea-soarelui şi se lasă să se macereze la soare vreme
de trei săptămâni, într-un borcan închis ermetic, după care se filtrează
prin tifon. Se va obţine un ulei ceva mai închis la culoare şi puternic
aromat, care va fi păstrat în sticluţe mici, în locuri întunecoase, fiind
folosit pentru aplicaţii externe.

Cataplasmă cu frunze de brânca-ursului

Frunzele proaspete sunt zdrobite cu sucitorul pe o planşetă de lemn,
după care sunt aplicate pe zona tratată, unde se lasă vreme de 3-4 ore
(eventual se fixează cu tifon prins cu leucoplast). După îndepărtarea
cataplasmei, pielea se spală bine cu infuzie de muşeţel, după care se lasă
să se zvânte la aer, evitându-se însă contactul direct cu razele solare.
Boli care se vindecă prin administrarea de brânca-ursului
Impotenţa - se ia tinctură, câte o linguriţă, de 3-4 ori pe zi.
Frigiditatea - o linguriţă de tinctură luată cu 20-30 de minute
înainte de actul sexual relaxează musculatura uterină, măreşte
stimularea neuro-transmitatorilor care generează dorinţa erotică şi ajută
la dezinhibarea psihică.
Sterilitatea la femei şi bărbaţi - se face tratament de lungă durată
cu tinctură de brânca-ursului, câte o linguriţă de patru ori pe zi.
Eficienţa este mult mărită dacă se ţine un regim lacto-vegetarian şi se
renunţă la alcool, tutun şi cafea.
Menopauza prematură - se face un tratament progresiv cu
tinctură. Se începe cu 20 de picături luate de trei ori pe zi, în prima
săptămână, şi se creşte doza cu câte 10 picături pe săptămână, până când
se ajunge la 50 de picături, luate de trei ori pe zi, în a patra săptămână.
Se face o lună de tratament cu zece zile de pauză. Această gradare a
tratamentului este necesară pentru a preveni fenomenele neplăcute date
de relansarea activităţii hormonale (bufeuri, nervozitate, sângerări
menstruale prelungite). De asemenea, eficienţa tratamentului este
sporită de o dietă lacto-vegetariană şi cu multe crudităţi.
Insuficienţa ovariană, insuficienţa dezvoltare a sânilor şi a altor caracteristici feminine - o lingură de miere se amestecă bine cu o
linguriţă de tinctură şi se ia pe stomacul gol înainte de masă. Se iau 3-4
asemenea doze pe zi.
Epilepsia - se fac cure succesive, de câte 40 de zile, cu 10-20 de
zile pauză. Se ia pe nemâncate câte o linguriţă rasă de pulbere de
brânca-ursului, de 3-4 ori pe zi.
Hipertensiunea - 50 de picături de tinctură se administrează de
patru ori pe zi, înainte de mesele principale.
Insuficienţa renală, adjuvant în boli venerice - se ia o linguriţă de
tinctură diluată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi.
Tratamentul se face minimum 40 de zile şi are un efect de stimulare a
circulaţiei sanguine şi a imunităţii locale, de restabilire a funcţiei renale.
Două aplicaţii externe
Adjuvant în scleroza în plăci - se aplică frunze zdrobite de brânca-
ursului pe coloană, vreme de 3-4 ore pe zi. Tratamentul se repetă cât de
des pe timpul verii, când se găsesc frunze crude din această plantă. În
sezonul rece se fac masaje pe coloană cu ulei de brânca-ursului.
Răceli frecvente ale rinichilor, anexita şi metroanexita - tălpile se
masează de două ori pe zi energic, cu ulei de brânca-ursului.
Suplimentar se fac masaje cu ulei cald pe zona bazinului, după care se
acoperă cu o pânză de bumbac şi o pătură de lână, pentru a păstra
căldura. Tratamentul are un excelent efect de stimulare a imunităţii
locale luând cu „mâna” răcelile de tot felul.

Precauţii la tratamentul cu brânca-ursului

Supradozarea acestui remediu produce reacţii de tip alergic,
vasodilataţie periferică şi hipotensiune.
Afecţiunile prostatei manifeste sau latente pot fi activate de această
plantă. În cazul în care apare o jenă la urinare, se va întrerupe
tratamentul cu brânca-ursului şi se va trece la o cură cu ceaiuri din
plantele: pufuliţă (Epilobium hirsutum) şi ghimpe (Xanthium
spinosum), după care se va putea relua tratamentul iniţial. În caz de
hipotensiune, planta va fi administrată împreună cu măghiranul
(Majorana hortensis), care are rol compensator.
Planta este contraindicată femeilor gravide. După tratamentul
extern cu brânca-ursului este interzisă expunerea la soare, deoarece are
proprietăţi fotosensibilizante.
Le recomand tuturor celor care au probleme legate de epilepsie să apeleze la virtuţile acestei plante.Toţi bărbaţii ar trebui să cunoască această plantă.

Read more....

SINUZITA

Sinuzita este o inflamatie ce afecteaza una sau mai multe din cele patru perechi de cavitati ale oaselor craniene, numite sinusuri. Inflamatia sinusurilor este de obicei cauzata de o infectie.
Sinusurile sunt cavitati ale oaselor craniene, acoperite cu o mucoasa identica cu mucoasa nazala. Fiecare sinus comunica cu fosele nazale prin mici conducte ce asigura trecerea aerului.
Sinusurile sunt denumite corespunzator asezarii lor: sinus maxilar, frontal, sfenoidal sau etmoidal. In mod similar, in functie de sinusul infectat, vorbim de sinuzita frontala, maxilara, sfenoidala sau etmoidala.
O infectie nazala virala sau bacteriana duce la inflamarea mucoasei nazale, existand riscul obstruarii sinusurilor. Mucusul nu mai este drenat in mod normal, creand conditii propice multiplicarii microbilor. Durerea si senzatia de presiune la nivelul fetei, caracteristice sinuzitei, se datoreaza acumularii unor colectii purulente la nivelul sinusurilor.

Tipuri de sinuzita

Sinuzita acuta

Tratata in mod adecvat, sinuzita se vindeca in trei saptamani si nu survine mai des de trei ori pe an. In majoritatea cazurilor, sinuzita este urmarea unei infectii virale a cailor respiratorii superioare.
Alti factori:
» abces dentar
» alergii
» poluare atmosferica
» polipi nazali
» deviatie de sept nazal

Sinuzita cronica

Sinuzita este considerata cronica atunci cand este recurenta sau cand manifestarile sale depasesc sase saptamani. Daca sinuzita nu raspunde la tratamentele obisnuite sau daca nu este tratata, ea evolueaza in sinuzita cronica. In general, cronicitatea se instaleaza dupa cateva pusee de sinuzita acuta.
Sinuzita se poate explica printr-o serie de factori: alergii la parul unor animale, la acarieni, polen, ciuperci sau la alte substante ce pot provoca inflamatii ale mucoasei nazale.
Alti factori posibili:
» tabagismul (activ sau pasiv)
» sistemul imunitar slabit
» o anomalie anatomica: deviatie de sept nazal
» polipi nazali
» natatia
» inhalarea de cocaina
» un traumatism facial ce provoaca o obstructie a unui sau mai multor sinusuri

Semne si simptome

» durere faciala (deasupra sprancenelor, a dintilor, in jurul ochilor si in spatele acestora)
» senzatii dureroase de presiune in zona sinusurilor
» congestie nazala
» secretii nazale galbene sau verzui, purulente in cazul unei infectii bacteriene. Daca secretiile sunt limpezi, este vorba de o raceala (in acest caz antibioticele nefiind utile)
» tuse
» febra usoara si o stare generala de rau
» diminuare sau pierdere a simtului olfactiv
In cazul unei sinuzite cronice, simptomele sunt aceleasi, dar dureaza mai mult timp (peste 6 saptamani).

Cauze si factori de risc

Sinuzita acuta este deseori rezultatul unei infectii virale a tractului respirator superior, dar alergenii (substante care provoaca alergii) sau substantele poluante pot fi de asemenea cauze ale sinuzitei acute.
Bacteriile responsabile de sinuzita acuta sunt Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, si Moraxella catarrhalis. Aceste microorganisme, alaturi de stafilococul auriu si de bacteriile anaerobe sunt responsabile pentru sinuzita cronica.
Ciupercile duc la aparitia sinuzitei cronice in special la pacientii cu boli ce afecteaza sistemul imunitar (SIDA, leucemie, diabet).

Factori de risc
» o infectie a cailor respiratorii superioare (principalul factor)
» tabagismul (activ sau pasiv)
» mediul de viata umed sau poluat
» varsta. Desi sinuzita apare uneori la sugari si copii mici, ea este mult mai frecventa in randul adultilor. Sinusurile se formeaza progresiv pana la varsta de 12 ani.
» antecedentele personale de sinuzita
» alergiile respiratorii (rinita alergica, astmul alergic)
» malformatii congenitale nazale sau ale sinusurilor – ce determina obstruarea acestora din urma
» polipi nazali
» abcese dentare
» boli ce afecteaza sistemul imunitar (leucemie, SIDA, diabet)
» fibroza chistica

Read more....

Melanomul

Melanomul este o tumora maligna ce se dezvolta in melanocite - celulele care produc melanina si care se gasesc in piele, par si membranele ochiului. Melanina este o substanta pigmentara ce determina culoarea pielii.
Melanomul este o forma rara, dar grava de cancer cutanat, deoarece metastazeaza rapid, invadand alte organe. Desi melanomul nu reprezinta decat 5% din cancerele pielii, el provoaca 75% din decesele cauzate de cancerele cutanate.
Cele mai frecvente forme de cancer ale pielii sunt carcinomul bazocelular si carcinomul spinocelular. Carcinomul bazocelular afecteaza cu precadere persoanele peste 50 ani si reprezinta 90% din cancerele cutanate. Evolutia sa este foarte lenta, iar capacitatea de metastazare redusa.

Descoperit si tratat inca din primele stadii, 90% din cazurile de melanom pot fi tratate cu succes.
Depistarea precoce a acestui tip de cancer cutanat este cea mai buna metoda de reducere a mortalitatii. Rata de succes in tratamentul cancerului de piele este in mod ipotetic de 100%, daca toate cazurile ar fi tratate inainte de aparitia metastazelor. De aici si importanta unui consult medical inca de la primele semne de suspiciune, cu atat mai mult cu cat primele manifestari ale cancerului nu sunt dureroase. Desi partile corpului expuse la soare prezinta un risc crescut, cancerul de piele se poate dezvolta in orice regiune a corpului.
Expunerea la radiatiile ultraviolete emise de soare constituie principala cauza a cancerelor de piele; sursele artificiale de radiatie sunt de asemenea incriminate. Riscurile de a dezvolta acest tip de cancer depind de zona geografica: Africa de Sud si Australia inregistreaza cel mai mare numar de cazuri (la persoanele cu pielea alba).
In cazul carcinoamelor, efectul nefavorabil al expunerii la radiatiile ultraviolete este cumulativ: efectele asupra pielii incep din copilarie si se pot amplifica pe tot parcursul vietii. In schimb, in cazul melanoamelor, se pare ca expunerea intensa, in special cea provocata de arsurile solare, poate fi deosebit de periculoasa.
Incidenta cancerelor de piele creste in fiecare an cu 5% in intreaga lume.
Varsta medie de diagnostic a melanomului este de 53 ani. Totusi, melanomul este cel mai frecvent tip de cancer la femeile de 25 – 29 ani si pe locul doi, dupa cancerul de san la femeile de 30 -34 ani.

Semne si simptome

Peste 80% din pacienti observa o leziune pigmentara, de culoare neuniforma, cu margini neregulate care creste in diametru sau proeminenta.
In unele cazuri, un nev preexistent (alunita) se poate transforma – sangereaza, se usuca sau isi schimba culoarea, marimea sau forma. O alunita normala este o pata bruna, neagra sau rosiatica, plata sau usor in relief; are o forma rotunda sau ovala, cu margini regulate si masoara de obicei mai putin de 6 mm in diametru.
Daca forma sau culoarea devin neregulate, iar diametrul depaseste 6 mm, sau daca pata sangereaza, trebuie consultat de urgenta medicul.
Alte simptome, precum sangerarea, pruritul, ulcerarea si durerea constatate la o leziune pigmentara sunt mai putin comune si necesita consult medical de urgenta.

Cauze

Melanomul extensiv in suprafata se dezvolta indeosebi pe regiunile cu expunere intermitenta si intensa la soare (pe trunchi la barbati; pe picioare si spate la femei). Melanomul malign lentigo este mai frecvent pe partile expuse in mod obisnuit la soare: fata, gat si brate.
Incidenta bolii este in crestere la indivizii cu pigment melanic redus, care traiesc in zone calde, aproape de ecuator, fapt ce sugereaza un rol cauzativ al radiatiilor ultraviolete.
Cancerul este rezultatul unei interactiuni complexe dintre diferiti factori, atat genetici cat si de mediu. Totusi, expunerea excesiva la radiatiile ultraviolete este principalul factor de risc in dezvoltarea melanomului, indiferent daca radiatiile provin de la soare sau de la aparatele de bronzare.
Aproximativ 40 -50% din melanome se dezvolta din nevii pigmentari, restul din melanocitele din pielea normala. Leziunile precanceroase cuprind nevii atipici (displazici). Cazurile foarte rare de melanoame in copilarie se dezvolta dintr-un nev congenital gigant. Desi melanoamele pot surveni in timpul sarcinii, sarcina nu creste riscul ca un nev sa se transforme intr-un melanom. De altfel, nevii isi schimba frecvent dimensiunea si culoarea in timpul sarcinii.
Intrucat o mica parte din cazurile de melanom cutanat apar prin transformarea nevilor preexistenti, indepartarea tuturor nevilor melanocitari nu garanteaza prevenirea aparitiei melanomului.
Totusi, pentru indivizii cu numerosi nevi (comuni sau displazici) sau cu antecedente familiale de melanom, autoexaminarea pielii este de mare importanta pentru detectarea precoce a cancerului cutanat.

Factori de risc

- Principalul factor de risc pentru melanoame este expunerea la soare. Cremele solare protejeaza in special impotriva radiatiilor UVB (cele care cauzeaza arsuri) si mai putin impotriva radiatiilor UVA. Desi radiatiile UVA si UVB afecteaza in mod diferit pielea, ambele pot determina transformari cutanate ce pot duce la aparitia cancerului. De asemenea, radiatiile emise de aparatele de bronzare pot fi nocive pentru piele.
Alti factori de risc sau semnele de alarma pentru melanom sunt:
- un nev care isi schimba aspectul (principalul semn de alarma clinic)
- nevi atipici sau displazici
- numar mare de nevi comuni (> 100)
- nev gigant congenital (> 20 cm in diametru la un adult)
- antecedente de melanom
- sensibilitate la soare / antecedente de arsuri solare
- cazuri de melanom in familie (rude de gradul 1)
- antecedente de carcinom bazocelular sau de carcinom spinocelular
- varsta peste 50 ani
- xeroderma pigmentosum – afectiune rara, ereditara, caracterizata prin aparitia unor pete pigmentare pe zonele expuse, ce evolueaza spre epitelioame multiple, responsabile de deces in timpul adolescentei
pacientii cu psoriazis care efectueaza un tratament radiatii ultraviolete A

Read more....