Crema antireumatica "Puterea Calului"

Bulimia nervoasa

Bulimia este tulburare de alimentatie, caracterizata de un consum alimentar excesiv. O persoana cu bulimie mananca o cantitate mare de alimente intr-o perioada scurta de timp, pentru ca apoi sa-si provoace varsaturi, sa se supuna unui exercitiu fizic exagerat, sa consume laxative, diuretice sau alte medicamente in scopul unei eliminari fortate a alimentelor. Persoanele afectate de bulimie sunt obsedate de propriul aspect fizic si nu au respect de sine.
Persoana afectata de bulimie pierde controlul alimentar in timpul unui astfel de episod de infulecare; apoi este cuprins de rusine, vinovatie si frica intensa de ingrasare si reia comportamentul excesiv, realizand un cerc vicios. Nediagnosticata si netratata, boala conduce la probleme serioase de sanatate.
Etiologia bulimiei este neclara, dar se pare ca apare ca rezultat al asocierii unui istoric familial (genetic) cu anumite influentele sociale precum admirarea unei siluete longiline, dar si a unui tip de personalitate care tinde la perfectionism. Evenimentele stresante ale vietii de zi cu zi pot declansa bulimia in cazul persoanele predispuse sa dezvolte boala.
Bulimia debuteaza cel mai frecvent in adolescenta tarzie sau la adultul tanar, in special la femei de rasa alba, baieti adolescenti, insa poate aparea chiar si la adulti. Deoarece este o boala cronica, aceasta persista si pe parcursul vietii adulte. La fiecare 10 femei cu bulimie, un barbat dezvolta aceasta boala.
Sportivii, in general sau persoane cu anumite profesii care necesita o constitutie fizica cu greutate mica, precum balerine, manechine, gimnasti, au un risc crescut de a dezvolta bulimie. Anumite tipuri de personalitate cu control inadecvat al impulsivitatii sau acceselor maniacale (comportament obsesiv compulsiv) au de asemenea, un risc crescut de a dezvolta boala. Majoritatea persoanelor cu bulimie apartin unui statut socio-economic mediu sau superior, cu toate ca boala nu are legatura cu statutul socio economic, rasa sau originea etnica.

Simptome

O persoana cu bulimie :
- prezinta episoade recurente de excese alimentare (infulecare), consumand cantitati mari de mancare intr-un timp scurt, pierzand controlul asupra cantitatii de alimente consumate;
- recurge la autoinducerea varsaturilor, a efortului fizic excesiv, folosirea neterapeutica a laxativelor, diureticelor, emeticelor (medicamente care provoaca varsatura);
- prezinta episoade de apetit exagerat de cel putin 2 ori pe saptamana timp de cateva luni;
- se autoevalueaza in raport cu greutatea si aspectul fizic;
- nu toate persoanele care sufera de bulimie isi provoaca varsaturi, dar, apeleaza la alte metode de eliminare fortata ca raspuns la excesele alimentare anterioare.
mai multe despre bulimia nervoasa puteti afla de aici.

0 Responses to "Bulimia nervoasa"

Blog Widget by LinkWithin